Calvarul prin care a trecut Daniel Pancu pentru a obține victoria de senzație din România U21 – Albania U21 5-0: „Am stat numai pe perfuzii trei zile” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Calvarul prin care a trecut Daniel Pancu pentru a obține victoria de senzație din România U21 – Albania U21 5-0, din preliminariile pentru Campionatul European din 2025, a fost dezvăluit chiar de către selecționerul naționalei de tineret.

Calvarul prin care a trecut Daniel Pancu pentru a obține victoria de senzație din România U21 – Albania U21 5-0: „Am stat numai pe perfuzii trei zile”

În urma acestui meci entuziasmant făcut de „tricolorii mici”, ei au urcat pe locul 2 în grupa E, ajungând la 9 puncte după primele 4 etape și depășind în clasament chiar naționala Albaniei, cea care i-a administrat României singura înfrângere de până acum în această campanie, scor 3-2, în turul de la Tirana, și care are în prezent și un meci în plus disputat.

De atunci, jucătorii lui Daniel Pancu au obținut trei victorii consecutive, 2-0 cu Armenia, 1-0 cu Finlanda și acest 5-0 cu Albania, toate fiind meciuri disputate pe teren propriu.

Astfel, România U21 s-a apropiat la un singur punct de liderul Elveția, adversar pe care îl va întâlni, în deplasare, pe data de 21 noiembrie, într-un meci posibil decisiv pentru configurația finală a acestei grupe.

Selecționerul de la U21 a fost lovit de un virus în săptămâna de dinaintea meciului

De notat că la turneul final se califică direct echipele care vor ocupa primele poziții în grupele lor la finalul acestor preliminarii, în vreme ce celelalte poziții rămase libere vor fi ocupate de echipele cu cele mai bune punctaje dintre cele clasate pe locurile 2.

La finalul meciului disputat în Giulești vineri seară, selecționerul Daniel Pancu s-a arătat, așa cum era de așteptat, entuziasmat de prestația „elevilor” săi și, în plus, a dezvăluit ce sacrificii a fost nevoit să facă în săptămâna premergătoare jocului pentru a nu îi pune în pericol pe jucători.

„A fost neașteptat de ușor azi. Asta înseamnă că acolo (n.r. la meciul tur), când s-a întâmplat, eram lipsiți de omogenitate, nu cunoșteam jucătorii, sunt lucruri care se întâmplă foarte rar în fotbal, să conduci cu 2-0, să mai ai două-trei ocazii și în final să pierdem. Am învățat foarte mult din acea înfrângere, nu am mai repetat nici măcar jumătate de greșeală în aceste trei jocuri cu Armenia, Finlanda și Albania, ăsta este cel mai bun lucru pe care îl putem remarca la echipa noastră.

Le-am adus aminte de bucuria lor de la final, modul în care ne-au dominat de o manieră categorică jumătate de oră, ne-au marcat trei goluri, dar nu a fost ideea de revanșă, a fost ideea că avem nevoie de puncte, pentru că avem un joc mai puțin decât ei, avem și rezultatul direct și putem spune că am intrat cu șanse la a ocupa una dintre primele două poziții în grupă.

Este bine, suntem cu toții foarte mulțumiți, la 5-0 nu mai este nimic de spus. Danciu a marcat la debut, nu pot spune că a fost un jucător mai puțin remarcat. Din nou, organizare, forța grupului, disciplină autoimpusă, sunt lucruri care se văd și în direct.

Am stat numai pe perfuzii trei zile, dar e important să nu fie jucătorii în situația mea. Am fost izolat o zi și jumătate, e un virus și nu trebuie să ajungă la jucători, pentru că apoi problema e mai gravă. Nu mi-a fost ușor, dar colaboratorii sunt profesioniști și ne-am descurcat.

A fost un cadou pentru ei, noi muncim pentru ei. E important să ai un turneu final, unii îl au deja, dar un turneu final reprezintă mult și la un turneu final se pot întâmpla multe pentru viitorul lor, mă refer la echipele unde vor să ajungă.

Mi se pare atmosfera tristă la jocurile din Capitală. Nu sunt obișnuit cu atmosfera asta în Giulești, este tristă, dar ne-a purtat noroc. Nu am nicio legătură cu suporterii Rapidului. Suporterii Rapidului încurajează Rapidul, eu sunt la echipa națională.

E un moment greu de gestionat, nu îmi permit relaxare, ne așteaptă un meci foarte greu, pe un teren sintetic, împotriva unei echipe cu jucători foarte bine cotați”, a spus Daniel Pancu la finalul partidei cu Albania U21.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Tragedie pe Drumul Morţii E 85 în Suceava, în a doua zi de Crăciun: O mașină a luat foc după o coliziune cu o autocisternă. Doi părinţi şi copilul lor au ars de vii
Tragedie pe Drumul Morţii E 85 în Suceava, în a doua zi de Crăciun: O mașină a luat foc după…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×